Creştinii ortodocşi au intrat luni în Postul Paştelui, numit şi Postul Mare, praznicul Învierii Domnului urmând să fie sărbătorit anul acesta pe 12 aprilie.
Postul Paştelui este cel mai lung şi mai aspru dintre posturile de peste an, deoarece îi pregăteşte pe credincioşi pentru cea mai importantă sărbătoare creştină – Învierea Domnului, potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a atras atenţia duminică asupra faptului că postirea nu se face „pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni”, ci pentru „a-L iubi mai mult pe Dumnezeu”.
„Aşadar, postul este dăruirea de sine sau ofrandă de sine adusă lui Dumnezeu ca recunoştinţă pentru darul vieţii şi ca dorinţă de sfinţire a vieţii. Postul ca diminuare a hranei şi băuturii sau ca renunţare la acestea este motivat de evlavia şi iubirea faţă de Dumnezeu. Postim pentru că iubim pe Dumnezeu dăruitorul mai mult decât darurile Lui pe care le consumăm. Ne încredinţăm Lui pentru că El este izvorul vieţii noastre”, a transmis Patriarhul.
El a explicat că postul reprezintă „o schimbare a modului de a fi al omului şi anume, o trecere de la lăcomia sau iubirea pătimaşă, posesivă a lucrurilor materiale, la iubirea de virtuţi sau daruri spirituale, pentru a cultiva mai intens rugăciunea sau comuniunea de iubire a omului cu Dumnezeu cel nematerial, nelimitat şi netrecător”.
Postul Mare durează şase săptămâni, adică patruzeci de zile, amintind de perioada de post ţinută de Mântuitorul Iisus Hristos după Botezul Său în Iordan.
Conform tradiţiei actuale a Bisericii, în primele două zile – luni şi marţi din prima săptămână – se recomandă post complet sau ajunare până spre seară, când se poate consuma pâine şi apă. În majoritatea zilelor din Săptămâna Pătimirilor se păstrează aceeaşi rânduială. În restul postului, în special în mănăstiri, în primele cinci zile ale săptămânii se mănâncă o singură dată pe zi, seara, hrană uscată, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. La praznicul Bunei Vestiri şi în Duminica Floriilor se dezleagă la peşte.
Pentru că Paştele cade mai devreme, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel va fi mai lung anul acesta, având 21 de zile.
În primele patru zile ale postului este citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, un imn liturgic al pocăinţei care rememorează istoria mântuirii. Pentru a sublinia importanţa pocăinţei, Biserica a rânduit ca acest canon să fie citit integral în a cincea săptămână a postului.
Un alt element specific Postului Mare este Liturghia Darurilor înainte sfinţite, atribuită Sfântului Grigorie Dialogul, oficiată exclusiv în această perioadă.
Ultima săptămână a Postului Mare este dedicată rememorării pătimirilor mântuitoare ale Domnului Iisus Hristos, de la intrarea Sa în Ierusalim până la răstignire şi punerea în mormânt. Biserica îi cheamă pe credincioşi la rugăciune, pocăinţă şi priveghere, pentru a trăi împreună cu Hristos jertfa Crucii şi pentru a se pregăti duhovniceşte pentru bucuria Învierii.
În timpul Postului Mare sunt celebrate cinci duminici speciale: Duminica Ortodoxiei (1 martie), a Sfântului Grigorie Palama (8 martie), a Sfintei Cruci (15 martie), a Sfântului Ioan Scărarul (22 martie) şi a Sfintei Maria Egipteanca (29 martie).
Postul Paştelui a fost precedat, începând cu 1 februarie, de perioada liturgică a Triodului, care a cuprins trei săptămâni pregătitoare, urmate de cele şase săptămâni de post propriu-zis.
Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe.
Acesta are origine apostolică, potrivit Sfinţilor Părinţi şi scriitori bisericeşti, dar în primele secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. La Ierusalim, în secolul al IV-lea se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme se postea numai patruzeci de zile.
Începând de pe la sfârşitul secolului al III-lea, Postul Mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii) sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, adică din Duminica Floriilor până la cea a Învierii, fiind un post foarte aspru.
În secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic (325), Biserica de Răsărit a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şase săptămâni.
După disciplina ortodoxă, se lasă sec în seara Duminicii Izgonirii lui Adam din rai şi postim până în seara sâmbetei din Săptămâna Patimilor, inclusiv. Ultima dintre aceste şapte săptămâni de post, adică săptămâna dintre Florii şi Paşti, pe care o numim a Sfintelor Patimi, nu este socotită însă în Postul Păresimilor, ci este considerată aparte, sub denumirea de Săptămâna Paştilor.

