Consultările de azi de la Palatul Cotroceni sunt degeaba. Nu vor avea finalitate. Se înscriu în rutina ultimelor luni, în care liderii politici s-au dus degeaba să vorbească cu Nicușor Dan.
În opinia mea, criza guvernamentală va dura până la sfârșitul lunii februarie 2027, când vor avea loc alegeri anticipate. Asta e singura soluție de rezolvare a actualei crize politice.
Din câte se pare, Bolojan, care controlează PNL și USR, dorește alegeri anticipate, care să fie organizate în februarie 2027. După cum ați văzut zilele trecute, au început protestele agresive, care vor crea o presiune socială din ce în ce mai mare. Nemulțumirea românilor va crește și mai mult la începutul anului viitor, când facturile vor exploda, iar majorările de prețuri la benzină, motorină și alimente vor scoate oamenii în stradă.
Bolojan vrea PSD și AUR la guvernare, pentru ca cele două partide să guverneze pe criză economică și socială, ca să se erodeze. Ăsta e motivul pentru care Bolojan prelungește actuala criză, deoarece își dorește ca bugetul consolidat pe anul viitor să fie unul creat tot pe austeritate
O altă dorință vizibilă a lui Bolojan este suspendarea lui Nicușor Dan, planificată să se întâmple în primăvară lui 2027.
AUR are două strategii care, cumva, se intersectează cu planul lui Bolojan. Și AUR își dorește alegeri anticipate în februarie 2027, pentru că vrea să obțină un scor de peste 40% din voturi. Conducerea AUR vrea să aibă puterea deplină și să preia controlul guvernamental. Și AUR își dorește suspendarea lui Nicușor Dan.
PSD este în expectativă. Sondajele îi cotează cu 20% în momentul de față. Prin urmare, va fi partidul fără de care nu se va face viitorul guvern.
Vom vedea în zilele următoare dacă negocierile din culisele Parlamentului se vor adeveri.

