Sfântul Teodor a fost ucenic al Sfântului Pahomie cel Mare. S-a născut în Tebaida de Sus, din părinţi creştini bogaţi şi slăviţi. La vârsta de 14 ani, când în casa părinţilor săi era întinsă masă mare de praznic, fiind sărbătoarea Botezului Domnului, înţelegând că toate acelea sunt deşertăciuni, Sfântul Teodor s-a umilit cu sufletul şi inima sa s-a rănit.
A gândit atunci că niciun folos nu are din bogăţiile lumii şi suspinând din adâncul inimii, la vremea mesei a intrat într-o cămară ascunsă şi acolo a căzut cu faţa la pământ, rugându-se lui Dumnezeu cu lacrimi şi zicând: „Doamne, ştiutorul celor ascunse şi ispititorul tainelor omeneşti, Tu ştii că nimic nu cinstesc din cele ce sunt în lumea aceasta mai mult decât dragostea Ta. Drept aceea mă rog Ţie, Stăpâne, povăţuieşte-mă spre calea Ta, ca să fac voia Ta şi luminează sufletul meu, ca să Te slăvesc şi să Te laud totdeauna, Domnul meu”. (Vieţile Sfinţilor)
În toate zilele postea până seara, umblând la şcoală şi învăţând carte. Uneori nu gusta nimic toată ziua, iar a doua zi spre seară lua puţină hrană. Doi ani n-a gustat bucate scumpe şi dulci.
„Apoi a ieşit în taină din casa sa, lăsându-şi părinţii şi bogăţia lor. Deci, defăimând slava lumii acesteia, a aflat într-o mănăstire nişte monahi plăcuţi lui Dumnezeu şi acolo a început a vieţui cu ei întru frica lui Dumnezeu. Privind la nevoinţele lor pustniceşti, urma vieţii lor şi se sârguia după puterea sa, să placă lui Dumnezeu”. (Vieţile Sfinţilor)
Auzind însă Cuviosul Teodor de Sfântul Pahomie, s-a dus în Tebaida pentru a-i fi ucenic.
După Sfântul Teodor a venit în mănăstire mama sa şi un frate, Pafnutie. Mama Sfântului Teodor a venit pentru a-şi vedea fiul care plecase de acasă fără voia părinţilor. A adus cu ea şi scrisori din partea ierarhilor prin care i se poruncea Sfântului Pahomie să-i scoată fiul din obşte şi să i-l dea acasă.
Deci, venind ea aici a fost primită în casa de oaspeţi din mănăstirea fecioarelor, în care se afla sora Sfântului Pahomie, şi înştiinţându-se că fiul său nu voieşte nicidecum, nu numai să se întoarcă acasă, dar nici s-o vadă, nu s-a mai întors nici ea acasă, ci a rămas în mănăstirea de fecioare, pentru că socotea în sine: „De va voi Dumnezeu, voi vedea pe fiul meu între sfinţii părinţi şi îmi voi dobândi sufletul pentru dânsul”. (Vieţile Sfinţilor)
Când a împlinit 25 de ani, Sfântul Teodor a fost ales, de dascălul său, ca însoţitor în drumurile pe care acesta le făcea la mănăstirile aflate sub ascultarea sa. A fost hirotonit preot la vârsta de treizeci de ani.
Sfântul Teodor i-a urmat Sfântului Pahomie la conducerea comunităţii monahale. A îndeplinit această lucrare timp de 18 ani, vizitând mănăstirile, rostind cateheze în faţa monahilor şi reamintind permanent de importanţa păstrării comuniunii. La sfârşitul vieţii sale (în 368), comunitatea pahomiană număra 15 mănăstiri din care 3 de călugăriţe.

