Sfântul Sfințit Mucenic Zenovie, episcop al Ciliciei, și sora sa, Zenovia, sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 30 octombrie.
Sfinții Mucenici Zenovie și Zenovia au trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305).
În provincia Cilicia ‘era o cetate care se numea Egea și în acea cetate s-au născut acești sfinți mucenici, Zenovie și sora lui, Zenovia, din părinți dreptcredincioși, care i-au crescut în buna învățătura și în frica de Dumnezeu. Când ei erau încă tineri, părinții lor s-au dus către Domnul, lăsându-le multe averi’. (Viețile Sfinților)
Din această mare avere, ce doi frați au făcut atâta milostenie, încât au ajuns și ei săraci, dar de bunăvoie, închinându-și viața lor lui Hristos.
Pentru milostenia sa, Sfântul Zenovie a primit darul tămăduitor, căci atunci când sfântul se atingea cu mâna sa, îndată bolnavul primea vindecare.
‘Deci îndoită milostenie a făcut acest plăcut al lui Dumnezeu în viața sa: una, când a dat săracilor averea, și alta, când bolnavilor le dădea sănătate, din darul lui Dumnezeu. Și mulțime de duhuri necurate a izgonit din oameni, pe cei mâhniți i-a mângâiat și celor ce se aflau în primejdie le-a ajutat.
Pentru aceste fapte bune și faceri de minuni a fost ales episcop în acea cetate, conducând bine Biserica lui Dumnezeu, ajutând și neîncetat făcând bine poporului și tămăduind pe cei neputincioși’. (Viețile Sfinților)
În timpul persecuțiilor, Sfântul Zenovie a fost prins și obligat să jertfească zeilor. Pentru că nu s-a lepădat de Hristos, a fost torturat.
Auzind de pătimirea fratelui său, Zenovia i s-a alăturat în mărturisire, fiind și ea chinuită.
‘Au pregătit pentru ei un pat înroșit în foc și pe acela i-au întins pe amândoi și au pus foc dedesubt, zicându-le chinuitorii: ‘Să vină Hristos ca să vă ajute vouă’. Iar sfinții răspundeau: ‘Iată, Hristos al nostru este cu noi, dar tu nu-L vezi. Iată, ne rourează pe noi cu roua cea din cer a darului Său și nu ne îngrijim de chinuri’ ‘. (Viețile Sfinților)
‘După aceasta i-au aruncat pe sfinți într-un cazan clocotit, dar și acolo sfinții au rămas nevătămați și, stând ca într-o apă călduță, cântau psalmul lui David: Mântuitu-ne-ai pe noi de cei ce ne necăjesc și pe cei ce ne urăsc i-ai rușinat. La sfârșit, chinuitorul a poruncit ca ei să fie scoși afară din cetate și să li se taie capetele’.
‘Apoi sfinții, fiind tăiați, au trecut de pe pământ la ceruri. Iar trupurile lor zăceau neîngropate. Noaptea le-a luat în taină preotul Ermoghen și le-a pus într-un mormânt, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Unul Dumnezeu Cel de toată făptura slăvit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin’.
