Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor, Anempodist sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 2 noiembrie.
Acești Sfinți Mucenici au trăit în Persia, în timpul unei puternice prigoane împotriva creștinilor, declanșată de conducători.
‘Savorie, împăratul Persiei, fiind întunecat cu închinarea la idoli și plin de toată fărădelegea, a ridicat prigoană mare asupra creștinilor în pământul său. În acea vreme, printre slugile care slujeau în curțile lui, erau în taină și trei creștini: Achindin, Pigasie și Anempodist, care, slujind într-ascuns lui Hristos, pe mulți îi aduceau, cu învățăturile lor, la aceeași dreaptă credință’. (Viețile Sfinților)
Pentru credința lor, acești trei creștini au fost pârâți la rege, care a poruncit să fie prinși și aduși la judecată. Mărturisindu-L cu îndrăzneală pe Hristos Fiul Lui Dumnezeu, au fost supuși la chinuri. Prin răbdarea cu care suportau torturile, rămânând nevătămați, i-au adus la credința creștină pe mulți dintre cei care priveau, printre aceștia numărându-se și unul dintre călăi, Aftonie, și sfetnicul Elpidifor.
‘Cuprinsu-ne-au durerile morții, primejdiile iadului ne-au înconjurat pe noi și, de vreme ce am trecut prin foc, Însuți ne scoate, Doamne, pe noi întru odihnă’, se ruga Sfântul Achindin, aflat în mari chinuri.
‘Astfel, rugându-se sfinții în căldări, au rămas nevătămați de fierberea plumbului, a pucioasei și a smoalei și lanțurile dezlegându-se singure de pe dânșii au căzut; iar sfinții au ieșit sănătoși în vederea tuturor. Atunci, mulți înspăimântându-se de acea înfricoșătoare minune, au cunoscut adevărul și, preamărind pe Hristos, au crezut într-Însul. Încă și unul din cei care-i chinuia pe dânșii, pe nume Aftonie, văzând acea minune, a crezut în Hristos și a strigat: ‘Mare este Dumnezeul creștinilor’. Iar către împărat a zis: ‘Neîndumnezeitule și urâtorule de oameni, împărate, până când nu vei lăsa în pace acest popor nevinovat? Că iată, noi ne-am ostenit mai mult, chinuindu-i pe dânșii, decât ei răbdând chinurile, iar tu ești de fier și împietrit și nu te umilești în inima ta’. Iar împăratul îndată a poruncit să-i taie capul’. (Viețile Sfinților)
Pentru cruzimea sa, regele persan a fost asemuit de cei trei mucenici cu un diavol.
‘Au, doară, diavol sunt eu?’, a întrebat mânios împăratul, iar Sfântul Mucenic Achindin a răspuns: ‘Și faptele tale și numele tău te arată a fi diavol, că lucrezi cele diavolești și numele tău se tâlcuiește ‘împăratul diavolilor’. Deci bine te-a numit pe tine maica ta, Savorie, că ești părtaș al diavolilor’. (Viețile Sfinților)
Adusă înaintea fiului pentru a da mărturie asupra numelui pe care acesta îl purta, mama sa a spus că poartă numele moșului său. A râs însă atunci când regele i-a spus despre tâlcuirea pe care au dat-o sfinții mucenici numelui Savorie, căci și ea era creștină, dar în ascuns. Atunci a înțeles acela că și mama sa crede în Hristos și a osândit-o să fie aruncată într-un cuptor aprins, la un loc cu Sfinții Mucenici.
Au fost aruncați în foc Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie și Anempodist, împreună cu fericita mamă a regelui și cu douăzeci și opt dintre ostașii martori la chinurile mucenicilor, care au crezut în Hristos. Acolo în foc rugându-se ei, și-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu.
Asupra multora dintre cei care s-au întors de la închinarea la zei la mărturisirea credinței în Hristos, în jur de șapte mii de oameni, regele a dat sentința de condamnare la moarte, fiind cu toții omorâți prin lovituri de sabie. Printre aceștia s-au aflat și Sfinții Mucenici Aftonie și Elpidifor.
